Faceți căutări pe acest blog

joi, 17 noiembrie 2011

Interdependenţe

Ne place sau nu, suntem din ce în ce mai dependenţi de alţii într-un fel sau altul. Extrapolând, se pare că ne îndreptăm spre structuri sociale de tip "stup" sau "muşuroi" gânditor (referinţele sunt la albine, respectiv la furnici, ) şi doar inerţia socio-culturală (copleşitoare, de altfel) este singura "frână" în evoluţia noastră ca specie.
Individualiştii (hai să includ şi ego[centric/işt/maniac]ii) ar trebui să ia în considerare, înainte de a se inflama intelectual sau dogmatic, că cele mai multe descoperiri majore ale speciei noastre au fost făcute în infimul interval de sub două secole de la formalizarea electromagnetismului de către Maxwell, verificarea practică a teoriei de către Hertz şi aplicarea ei practică de către Marconi (ştiu, am simplificat, dar avem şi Wikipedia). Cantitatea uriaşă de cunoştinţe dobândită şi/sau generată în aceste două secole a presupus colaborarea din ce în ce mai strânsă a din ce în ce mai mulţi oameni din ce în ce mai educaţi (am auzit recent într-un documentar că peste 50% din toţi inginerii din toate timpurile sunt încă în viaţă - interesant este că nu s-a luat în calcul explozia demografică, dar tot este impresionant).
Acum să ne uităm la utilităţile şi serviciile de care suntem din ce în ce mai dependenţi.
Dacă înainte de 1990 ne plângeam discret de întreruperile furnizării de electricitate, gaze şi de apă caldă, acum ni se pare inacceptabil şi inflamator să ne "pice netu' şi/sau cablu'", ferească cine vreţi voi să "pice curentu'" sau să nu curgă apă caldă când vrem să ne spălăm pe mâini... Ce să mai spun despre terifianta posibilitate a întreruperii programelor TV cu telenovele sau bombe sexy... Altă posibilitate înspăimântătoare este cea a dispariţiei "promoţiilor", super/hiper-market -urilor (hai să mai băgăm în oală şi Avon, Oriflame, Amway, HerbaLife şi MLM-urile în general). Cred că toţi ştim ce "plăcută" este o întrerupere a transportului public chiar şi doar pe un segment (pentru taximetrişti chiar este plăcută, dar ei sunt oricum o categorie aparte).
 Dacă ne uităm la evoluţia popoarelor asiatice am avea mult mai multe de învăţat. Nu spun că ar trebui să le reproducem excesele şi atrocităţile, dar au cu certitudine unele calităţi şi particularităţi mai mult decât dezirabile din punct de vedere social şi economic...
Acum hai să combinăm toate cele de mai sus cu un pic de bun-simţ, "un praf" de cultură şi istorie mai mult sau mai puţin recentă şi cu senzaţiile şi/sau emoţiile experimentate odată la 4-5 ani. Eu simt că-mi cresc încă două membre şi două antene... cred că mă transform în furnică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu