Imaginaţie şi umor

Într-o seară îmi culeg fiul de pe aleea unde se jucase mima cu ceilalţi copii...
După ce mimează câteva animale şi personaje, nevastă-mea vine cu ideea de a-l pune să mimeze brânza. Rezultatul a fost total neaşteptat: piticul se aşează pe vine cu braţele întinse în faţă şi antebraţele prinse unul de celălalt, vrând să arate ca un cub... Ştiam de povestea cu admiterea la ATF, cu brânza care trebuia să se împută... şi mă aşteptam la ceva similar, dar tot m-a luat prin surprindere când a zbughit-o rectiliniu spre cuşca potăii, în faţa căreia a început să se tot "micşoreze".
Cred că mi-am pierdut mult din intuiţie de când eram copil... Nu mi-am dat seama de ce a mimat aşa, drept care l-am întrebat ce a mimat de fapt. Răspunsul a venit cu un zâmbet ştrengăresc şi superior:
"- Simplu, am mimat o bucată de brânză pe care a furat-o un şoarece ca s-o mănânce la el acasă."
Mi-am dat seama că am fost învins pe terenul imaginaţiei şi umorului. Bine că a fost el cel care mi-a zgâriat ego-ul, pentru că mi l-a şi oblojit - e urmaşul meu.