Iată că a trecut o săptămână de la ultima postare... O săptămână în care mi-am pierdut mama, mi-am revăzut rude de care nu-mi era dor (pe lângă câteva care chiar mi-au lipsit) şi am învăţat din nou că afecţiunea profundă şi sinceră este cel mai adesea şi cea mai discretă.
În cele 7 zile foarte solicitante n-am simţit nevoia vreunei ţigări normale şi nici nu m-a deranjat (prea tare) fumul lor. Am fost foarte mulţumit de susţinerea oferită de aburitoarea mea cu aromă de tutun turcesc şi de cireşe...
Aceasta postare va fi ultima din seria Temptare ad quieti fumantem, sed non vapore, chiar dacă voi mai scrie despre câte un experiment sau "descoperire" în ale aburelii. De altfel, din raţiuni (deocamdată) emoţionale m-am "afiliat" furnizorului meu lăudat într-o postare anterioară şi voi recomanda sporadic produsele pe care le-am încercat personal.
Închei cu îndemnul "Aburiţi, aburiţi şi iar aburiţi, pentru a lăsa cât mai mult oxigen hematiilor voastre. Creierele voastre vă vor mulţumi (dacă le-au rămas suficienţi neuroni)."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu