Strategie de vânzare

Tocmai m-am întors din piaţa agro-alimentară (Rahova - cea "care este" renovată de prin 2004). E cald (cred că ştiţi şi voi asta deja), sacoşa e voluminoasă şi destul de grea (peste 15Kg la 35 de grade Celsius), pepenele a fost deja aşezat în frigider în vederea sacrificării ulterioare, nevasta mi-a trasat sarcina coacerii vinetelor pe grătarul din curte (bucătăria e pe cale să devină un furnal), iar eu n-am chef  nici să respir... Prin urmare scriu (şi să nu vă mire efectele hipoxiei ce urmează să apară).
Nu încetează să mă minuneze docilitatea concetăţenilor mei în faţa nesimţirii celor care (practic) trăiesc pe banii lor. În episodul de azi, vânzătorul de legume/fructe din piaţă, cel cu S.R.L., A.F. sau P.F.A. în coada numelui.
Nevastă-mea a ochit nişte piersici destul de frumuşele ca aspect, la un preţ aflat în media locului. Ne aşezăm cuminţi la coada de 2 persoane, transpirând la unison cu ceilalţi concetăţeni (din care mulţi se pare că n-au mai avut parte de un duş de la ultima ploaie torenţială).
Prima clientă încerca să-şi aranjeze sacoşa încărcată pentru a nu strivi preţioasele fructe în timp ce-şi strunea cu blândeţe copilul nerăbdător să guste fructele... În acelaşi timp, "cucoana" vânzătoare, care arăta ca şi cum s-ar fi pregătit de o ieşire "la şosea", cu o sfântă indignare pomenea sonor o clientă precedentă (şi părţile intime ale acesteia, plus referiri religioase şi socio-patologice la familia ei) pentru incredibila transgresiune a amestecării fructelor storcite de deasupra cu cele "mai bune" de la baza grămezii cu preţ redus. Prima clientă îşi trage repede copilul de mânuţă şi încearcă să evite nevinovatele lui cereri de traducere a mai multor cuvinte proaspăt auzite...
Următoarea clientă e o doamnă ceva mai vârstnică. Cere respectuos să i se cântărească 1/2 Kg de piersici... "...dar mai tari, nu aşa de moi, că am mult de mers până acasă." Răspunsul vine pe un arc reflex demn de insecte prădătoare: "Păi o să-ţi rupi proteza-n ele, mamaie!"
Se spune că a treia oară e cu noroc. Ei bine, eu azi nu mai vreau piersici. De mitocani nu mai vorbesc... Mi-era cald, transpiram ca la saună şi îmi creştea nervozitatea, aşa că mi-am rugat nevasta din ochi să lase naibii distrugătoarele de proteze şi să încheiem cumpărăturile cu pepenele hidratant.
Mi-e încă prea cald ca să mai vreau să descriu şi drumul spre casă, dar vă provoc pe voi să vă imaginaţi un autobuz RATB la 11:45 în miez de duminică din miez de iulie...
Comentaţi, vă rog!