Faceți căutări pe acest blog

luni, 2 iulie 2012

Temptare ad quieti fumantem, sed non vapore (2)

Ziceam că împărtăşesc din experienţa cu "aburitul" (cuvântul încetăţenit este "vapat"). Deocamdată nu pot spune decât că cei de la www.ivape.ro chiar vor sa adune clienţi şi să-i şi păstreze.
M-a sunat să confirme comanda, dar a şi comentat-o... Aşa de atent a fost omul la detalii, că a observat că muştiucul de picurare (luat de mine ca să mă dau rotund) n-are ce căuta în comandă, pentru că precizasem că sunt "aburitor începător" şi că achiziţionez prima aburitoare electronică la care muştiucul cu pricina nu se poate folosi.
Deşi a părut puţin jenat că nu avea pe stoc lichidul comandat de mine, n-a ezitat să îl comande la furnizor în timp ce a modificat comanda pentru un alt lichid ales de mine.
După toată chestia cu lichidul, s-a uitat şi la arome. A vrut să se asigure că ştiu ce să fac cu ele şi a reuşit să fie atât didactic cât şi diplomat.
În final comanda a ieşit cu câţiva lei mai puţin, dar era evident că obiectivul era să fiu mulţumit, nu ciupit.
Clar, dacă lucrurile vor merge tot aşa iar marfa este de calitatea preconizată, www.ivape.ro va deveni furnizorul meu pentru "abureli".
Oameni şi firme de genul ăsta îmi dau speranţe de mai bine... Hai "abureală"!

4 comentarii:

  1. hai, lasă abureala, am înţeles, oamenii sunt super, acu spune-ne mai repede rezultatele...

    RăspundețiȘtergere
  2. BTW,
    m-aş bucura dacă ne-ai povesti ceva "din beznele minţii tale" referitor traficul de net pe mobil.
    Vreau net, dar nu mi-e clar cât îmi trebuie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar cu citit e-mail, ceva browsing ocazional, actualizari si cateva carticele descarcate, eu nu reusesc sa consum decat vreo 150-200MB din 500MB (cat am pe abonament). Dar, dupa cca. 8h de youtube se dusesera aproape 450MB...
      Viteza nu este foarte mare, dar e suficienta cat sa nu arunci telefonul de pereti. Pe Androidul meu am facut si un "access-point" si am navigat de pe laptop cu " 'net" de pe mobil. A fost rezonabil chiar si pe youtube. Evident, nu vrei sa descarci torrent-e mari (filme, windoze piratate etc.) pe asemenea conexiune, mai ales ca platesti fiecare MB consumat peste abonament.
      In ce priveste oferta... eu sunt pe Vodafone si nu intentionez sa schimb inca...

      Ștergere
    2. nu mă gândeam să stau numai pe net, problema mea e sa nu depăşesc mb-ii ăia incluşi...

      Ștergere